Cum am trecut cu bine de primul an de facultate. Așteptări. Impresii.

Da. Am ajuns și aici. La facultate mă refer. Parcă nici nu îmi vine să cred că am trecut prin 12 ani de școală și am ajuns la facultate. Și deja s-a și încheiat primul an în învățământul universitar.

Țin minte momentul în care am venit la înscriere. Am ieșit de la metrou fix în fața Universității și nu știam pe care parte să intru. Inițial intrasem pe la Facultatea de Chimie, până să ne zică gardianul că geografia e pe partea cealaltă. Am intrat în facultate, mătușă-mea mă însoțea în clădirea care avea să asiste la o nouă dezvoltare a mea, la o nouă etapă a vieții mele. Primul lucru pe care l-am zis a fost: "O, wow, uite avem și lift!", pentru ca mai târziu să aflu că doar profesorii îl foloseau. 

Am urcat la etajul 2 unde am completat fișa de înscriere. Eram foarte emoționat și foarte bucuros că aveam să intru la facultatea pe care mi-o doream încă din școala generală. Ce-i drept, trebuia să mai aștept câteva zile până aveam să aflu dacă sunt admis, dar deja trecusem de admiterea cu scrisoarea motivațională și mi-am pus toată încrederea și speranța în faptul că eu sunt ca și admis la facultate. Și așa a fost în cele din urmă. Eram foarte bucuros și ca orice viitor student mi-am anunțat toate neamurile și prietenii la telefon, ulterior postând pe facebook că am început studiile la Facultatea de Geografie, București. Eram asaltat de mesajul clișeic "Felicitări!" însoțit de alte urări de bine și noroc. Mă simțeam în centrul atenției și eram foarte bucuros știind că am învățat pe rupte ca să iau note mari în BAC fiindcă, pe lângă scrisoarea motivațională, media de la BAC conta dacă intram la buget sau taxă. Și am intrat la buget. Cum spune și Alexandra Stan: "I Did It, Mama!"

Mi-am depus cererea pentru a ocupa un loc la un cămin de stat și am plecat a doua zi acasă așteptând să vină octombrie. Dar mai întâi de asta trebuia să vin la sfârșitul lunii septembrie să ridic cererea pentru cămin de la facultate și să merg la căminul unde urma să fiu repartizat și totodată să îmi și mut lucrurile. Partea proastă a fost că au anunțat repartizarea în cămine LA 2 NOAPTEA CU 2 ZILE ÎNAINTE. Noroc că aveam bagajele gata de o săptămână. Dar ce te faci că aveam să plec cu trenul de 5:40 AM din Rovinari cu două valize pline, o geantă de mână și un ghiozdan în spate cu tot felul de lucrușoare, haine și chestii inutile. Parcă aș fi plecat pe front luându-mi adio de la toți. Odată ajuns, mi-am dus toate lucrurile la mătușă-mea și am zbughit-o imediat către facultate să îmi ridic cererea și să o depun la căminul pe care nici măcar nu îl trecusem în opțiunile unde aș vrea să stau. Dar tot era mai bine decât să dorm în gară. 

A sosit și prima zi de facultate. Eram destul de emoționat să îmi cunosc noii colegi. Am vorbit, am râs de parcă ne cunoșteam de 10 ani. Am hotărât să mergem la Hard Rock Cafe și să vorbim, dar bineînțeles că înainte de asta le-am zis că trebuie să facem un selfie neapărat. 

În tot acest timp, ne-am cunoscut mult mai bine și am trecut și prin bune și prin rele. Am învățat să fiu independent, să muncesc din greu ca să obțin rezultate bune și să mă perfecționez cu oricare obstacol care îmi apare în cale.

Primul semestru a fost destul de greu. Era evident totuși având în vedere că eram boboci. Toți profesorii încercau să pară duri, să ne atenționeze că noi am venit la facultate și că nu e ca în liceu, că noi trebuie să ne documentăm, să facem, să dregem, noi să centrăm, noi să stăm în poartă, să dăm cu capul. Ce-i drept, pe de o parte e bine acest lucru, fiindcă așa ni se dezvoltă spiritul competitiv, învățăm să lucrăm individual sau în echipă, dar e și o parte rea, aceea că profesorii după ce că nu se implică 100% în a da foarte multe detalii, atunci când nu facem întocmai corect ceva, reacționează de parcă am fi incompetenți. A fost destul de greu, dar nu imposibil și am reușit să trec de prima sesiune fără restanțe

Al doilea semestru mi s-a părut mai greu decât primul, având niște materii unde matematica se îmbina cu un soi de chineză provenită de pe altă planetă. Și totuși am reușit să trec și de sesiunea asta fără vreo restanță. Ce-i drept cu note puțin mai mici, dar măcar am trecut. Cum? Ei bine, pe primul semestru chiar învățam și mergeam cam la toate cursurile. Și în mare parte mi-a prins bine fiindcă multe lucruri le învățam încă din clasă și nu trebuia să stau toată noaptea cu energizantele sau cafeaua lângă pat. Pe al doilea semestru, să fiu sincer, am cam tras de mine cu învățatul. Nici materiile nu prea îmi plăceau, se apropia vara, nici la cursuri nu prea mai mergem, mai ales la cele de la 8, dar am trecut.

Acum stând în pat și scriind toate astea, nu îmi vine să cred că am terminat primul an de facultate și că acum când termin acest articol se apropie august și că va trece și vacanța asta și că din octombrie voi fi în anul 2 de facultate. Iar proiecte, iar tone de foi de învățat, iar stres, iar profesori cu pretenții, iar sesiune. Grea viața de student...